Ce este perineul și cum se producere ruptura sa, în ce constă operația de ruptură de perineu, cum trebuie să mă pregătesc pentru operație, cum se efectuează intervenția chirurgicală, ce se însă refacerea unei rupturi vechi va fi urmată de circa trei zile de spitalizare, costul putând ajunge până la 7000 de lei in sectorul
METODĂ EPI-NO www.epi-no.ro are la bază o tradiție Africană, "tărtăcuțele kalabash", veche de mai multe sute de ani, care în timp și-a dovedit eficiența atât în tonifierea și pregătirea perineului pentru o naștere cu perineu intact, cât și în re-tonifierea lui după naștere, după operații în zonă urogenitală sau la
Ruptura de perineu poate aparea si la paciente care nu au nascut pe cale vaginala sau la un interval mare de la nastere, dupa instalarea menopauzei. Cel mai frecvent totusi, afectiunea apare ca urmare a unei nasteri complicate, laborioase, la femeile care au nascut un fat mare, nasteri instrumentare, in urma unei sarcini gemelare sau la marile multipare.
De multe ori ne gandim ca pretul pentru o operatie de rinoplastie este destul de mare. Trebuie sa tinem cont ca e vorba de o interventie chirurgicala foarte complicata si greu de realizat, nasul nu este un organ care sa permita operatii simple. Aceste echipamente costa si toate aceste costuri initiale cu achizitia vor trebui amortizate
Fig. 1. Perineul normal -menține intrarea în vagin închisă. În ruptura de perineu vaginul este deschis. Ruptura de perineu cel mai frecvent întâlnită este cea care interesează 1-2cm de la intrarea în vagin (ruptura de perineu gradul I-II). Mulți medici vorbesc despre ruptura veche de perineu - este o expresie consacrată care definește faptul că ruptura s-a produs cu mult timp în urmă.
.
ruptura de perineu operatie cost